Sfânta Mănăstire Voroneţ – un sfert de veac de la reînfiinţare

Îainte de evenimentul propriu-zis, Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a săvârşit împreună cu un sobor de preoţi o slujbă de Tedeum, prin care a adus mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra obştii monahale după implinirea a 25 de ani de la reînfiinţare.

coperta_voronet

La începutul lansarii cărții Sfânta Mănăstire Voroneţ – un sfert de veac de la reînfiinţare maica stareţă Irina Pântescu a precizat că evenimentul este sub patronajul Sfântului Ștefan cel Mare, care „ne-a adunat dupa 528 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii mănăstirii Voroneţ”. În continuare, maica stareţă a mulţumit lui Dumnezeu şi ctitorilor care au avut grijă de neamul românesc atât de încercat, dar totuşi demn.

Cuvântul Înaltpreasfinţitului Pimen le-a adus aminte celor prezenţi de momentele grele prin care a trecut Mănăstirea Voroneţ în timpul Imperiului Habsurgic precum şi în timpul regimului communist.

Cătălin Jeckel, directorul Editurii Doxologia, a vorbit celor prezenţi despre conţinutul acestui volum omagial care se prezintă „asemenea unui album de familie, în text, dar şi imagini, ce cuprinde valoarea iconică a Mănăstirii Voroneţ între vetrele de rugăciune monahală din România, dar şi personalitatea uriaşă a maicii streţe Irina Pântescu”.

voronet

La eveniment au luat parte şi Nicolae Noica, fost ministru al Lucrărilor Publice, Cătălin Nechifor, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava şi academician Andrei Eşanu din Republica Moldova.

dsc_7589

Articol preluat de pe www.doxologia.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *